De ce să folosesc un serviciu VPN?
VPN (reţea virtuală privată) este un serviciu de securitate pe internet care le permite utilizatorilor să acceseze conţinutul de pe Internet, chiar dacă sunt conectaţi la o reţea publică. VPN-urile folosesc software-uri de criptare pentru a crea o conexiune securizată în timp ce navighezi folosind infrastructura nesigură de pe Internet.
Cum securizează VPN-urile informațiile și datele utilizatorului?
Criptarea este o modalitate de combinare a datelor și informaţiilor într-o formă care poate fi înţeleasă numai de către utilizatorii autorizați. Programul de criptare preia datele și le combină în așa fel încât acestea nu pot fi citite nimeni altcineva în afară de cei care deţin cheia corectă de citire. Astfel, persoanele neautorizate sau alte persoane care intră în posesia acestor informații, nu le pot citi. Se poate spune că serviciul de criptare este comparabil cu un "cod secret".
Un VPN funcţionează asemenea unui liant de legătură între dispozitive, realizând conexiuni criptate între acestea. Toate dispozitivele care se conectează la VPN configurează niște chei de criptare, aceste chei fiind folosite pentru a coda și decoda informaţiile transmise între dispozitive.
Efectul criptării constă în faptul că aceste conexiuni VPN rămân private chiar dacă este folosită infrastructura publică de Internet. Să ne imaginăm că Andrei își face cumpărăturile online, din camera sa de hotel. Să presupunem că, în același moment, un răufăcător s-a infiltrate, fără ca nimeni să afle de acest lucru, în rețeaua de internet a hotelului și că monitorizează toate datele care circulă pe rețea (ca și cum ar asculta cineva tot ce vorbești la telefon, fără să știi că ești ascultat). Numai că datele lui Andrei sunt în siguranță datorită serviciului de VPN. Tot ceea ce poate vedea răufăcătorul este versiunea criptată a acestor date.
Atunci când faci o tranzacţie sau când trebuie să transmiţi sau să primești informaţii sensibile și confidenţiale, VPN-ul te va proteja și îţi va oferi siguranţă.
Am nevoie de un VPN pentru toate dispozitivele mele?
Da, trebuie să îţi instalezi programul VPN pe fiecare dispozitiv pe care îl vei folosi atunci când te conectezi prin VPN.
Din fericire, toate programele VPN recomandate pe site-ul nostru îţi permit să te loghezi pe mai multe dispozitive folosind un singur cont.
Așa că, indiferent dacă ai un desktop Windows, un laptop, un Macbook sau un iPhone ori un telefon cu Android, te poţi loga pe oricare dintre acestea, folosind același cont, fără să fie nevoie să îţi înregistrezi un cont pentru fiecare dispozitiv în parte.
Cum să aleg cele mai bune VPN-uri?
Am testat, evaluat și clasificat numeroase oferte de servicii VPN de la cei mai buni producători de software de pe piată înainte de a configura lista celor mai performante 10 VPN-uri. Pentru a ne edifica asupra celor mai bune opţiuni de VPN, care să merite atenţia și banii tăi, am analizat caracteristicile produsului, reputația și preţurile de la fiecare producător.
Principalul motiv pentru a-ţi instala un VPN este siguranţa pe care ţi-o oferă un astfel de program. De aceea am ales VPN-uri care dispun de criptare militară, utilizează o gamă extinsă de protocoale (OpenVPN. L2TP, IKEv2 și multe altele), oferă protecţie DNS împotriva scurgerilor de informaţii și dispun de opţiunea kill-switch. Totodată, am comparat și numărul de servere ale fiecărui serviciu VPN și unde sunt localizate acestea, precum și viteza și latenţa lor.
De asemenea, am ţinut cont de ușurinţa în utilizare, de serviciul de asistenţă clienţi, dar și de recenziile de pe site-urile de specialitate, precum Trustpilot.
Desigur, nu am uitat nici de preţul fiecărui serviciu VPN, astfel încât să poţi alege doar cele mai avantajoase oferte.